Ea si El

EL,mereu în alt loc, mereu departe, niciodată acolo unde ești tu… Dacă vine cineva la tine, dacă te suna cineva, poți fi sigură că nu e el… e doar un altul care caută o nouă aventură. Asta nu înseamnă că nu se gîndește la tine, că nu își dorește să te aibă aproape, să te țină strîns în brațe, să îți încălzească palmele cu răsuflarea sa și să te facă să te simți în siguranță. Uneori îți imaginezi cum vine să te salveze de lumea rea, să te ducă într-o loc nou, într-un univers perfect, chiar dacă știi că nu ai nevoie de nimeni pentru asta, că te descuri și singură, însă continui să aștepți. Sunt mulți în jurul tău, care au văzut în tine ceea ce a văzut și el, poate chiar mai mult, însă el nu se va apropia de tine, nici măcar nu îl vei simți, fiindcă el va sta mereu în locul lui, te va urmări de la îndepărtare și va interveni doar dacă vei avea nevoie de el. Dacă privești lumea prin ochii lui poți vedea cum analizează detaliile căutînd perfecțiunea, cum se lasă copleșit de vechile obsesii, poți vedea toate clipele în care a suferit, toate pierderile și conflictele interioare, însă totuși continuă să spere, să aștepe, să își dorească… Însă nu poate să își ascundă sufletul luminos, ajutînd pe cei din jur în fiecare clipă, de fapt uneori acestă lumină se reflectă și pe chipul lui devenind jucăuș ca un copil, apoi își amintește de realitate și se întristează brusc. Închide adanc în suflet orice regret sau suferință , aruncă cheia și devine rece, de fier… Are întodeauna cele mai bune intenții și cele mai bune ganduri, însă nu se pricepe să spună ce simte. Puțini oameni înțeleg felul lui de a funcționa, fiindcă nu cere nimic, niciodată și așteaptă ca un lup pe cineva care să știe ce își dorește. Însă este suficient de puternic să înfrunte obstacolele de ieri, de azi, de miine, suficient de încăpăținat pentru a respinge oamenii ce țin la el , suficient de inconștient și orb pentru a-și accepta povara singurătății și suficient de perseverent pentru a o căuta pe ea, prima în suflet și ultima în viață. El e de o sinceritate crudă deseori dureroasă. El nu vrea să-și graveze amprentele în sufletul nimănui, fiindcă știe cum poate să doară, ba chiar i-a povestit că și-a pierdut sufletul cu mult timp în urmă, l-a lăsat undeva dar nu știe exact unde,probabil în brațele unei femei cu mîinile calde și suflet rece. Multe femei au încercat să îl schimbe, atrăgîndu-l în jocurile așternutului, sperînd că vor întîlni împreună lumina zilei, însă în zadar s-au amăgit sperînd să obțină iubire în schimb, ea niciodată nu funcționează așa. El cere prea mult de la sine, face imposibilul și merge mai departe, mai departe decat alții. Are un dar de a înțelege trecutul unui om, modul de a gîndi, de a acționa , care îi sunt temerile și dorințele doar privindu-l. Creierul e obsedat de a găsi și interpreta gesturi . Vede prea multe și prea exact din primul moment. Înțelege înnainte de a cunoaște, astfel are nevoie de o iluzie de care să se lase amăgit pentru totdeauna, de fapt trăiește într-o iluzie, în iluzia că știe și înțelege totul, chiar și pe ea… iar ea îl lasă să se scalde în propriile necunoașteri… A adunat prea multă experiență, prea multe regrete că nu a făcut ceea ce trebuia să facă, că a rupt legături bazîndu-se pe idei nepotrivite. E mereu cu capul sus, pregătit de ce e mai rău, iar atunci cand este așteptat, răul se întîmplă, de fapt chiar el îl face, lăsînd în urmă doar iubiri neîmplinite, cuvinte nespuse, scrisori netrimise…Pentru el toate par atît de importante: munca, socializarea, banii, casa, mașina, se lasă copleșit de ele zi de zi, și doar cîteodată are momente de luciditate, cînd realizează că toate acestea nu contează, de parcă nici măcar nu au existat vreodată, că nu înseamnă nimic în comparație cu acel ceva pe care îl caută, însă ce caută?… probabil pe ea…

EA, o romantică incurabilă, de cîte ori s-a ars, s-a fript, s-a lovit de realitatea cruntă, oricum se trezește crezînd în iubire. A găsit singurul lucru pe care nu îl va pierde niciodată- o să rămînă pînă la ultima răsuflare o visătoare.Visează cum îi atinge obrajii și îi cuprinde capul în mîinile sale, cum îi sărută palmele și îi cuprinde trupul firav atît de strans încat simte cum îi bate inima, iar timpul ar sta pe loc, însă timpul nu vrea să se oprească iar el nu este aici să-l oprească. De fapt timpul trece fără noi…și poate într-o zi vom regreta acele clipe care au trecut fără să fim împreună. E înghețată în valurile timpului , pierdută într-o epocă străină pentru ea, deseori se simte diferită, incompatibilă cu aceste timpuri, și poate chiar și-ar dori să se schimbe, însă uită de toate atunci cănd el are grijă de copilul din ea. Stă ascunsă în turnurile propriului castel, așteptînd să fie atinsă de o nouă primăvară și să vină el… Pierdută în gînduri și dorințe, ascunzîndu-și frumusețea sufletului în umbre pentru ca să îl poată păstra intact pentru el. Nimeni nu știe cat visează și cat de frumos ar putea iubi. Nici măcar ea nu își cunoaște limitele și mereu se ascunde pentru ca nimeni sa nu-i descopere frumusețea, nici măcar el…De fapt nu își cunoaște nici sufletul,el nu o ascultă și are o viață proprie, astfel în unele clipe cand o privește ea nu vrea să o placă, nu vrea să o vadă, vrea doar să plece… probabil acestea sunt puținele momente de luciditate sau de slăbiciune cînd nu mai vrea să lupte. Uneori își dorește să fie ea cea care va pleca, înainte de a se pierde pentru totdeauna în ochii lui. El avusese multe femei, frumoase, excentrice, însă ea era altfel, impresiona prin simplă prezență, cu trăsături de copil, cu trup subțire, privire timidă,cu ganduri pure, mîinile reci și sufletul cald… cu mii de întrebări iar el cu mii de răspunsuri. Părea un personaj dintr-un alt decor, mai puțin cel al vieții lui,fiindcă nu avea nimic ce să-i amintească de femeile cu forme voluptoase și tocuri cat mai înalte, pe care știa să le cucerească cu cîteva vorbe frumoase și promisiuni deșarte. Ea putea să i se dăruiască lui, dar nu o făcea fiindcă știa că nu are nevoie de acest dar, astfel s-a atașat atît de mult de tot ce e pămantesc, se regăsește în roua pură a dimineții, mireasma pomilor înfloriți, încît a învățat să poarte liniștea lor chiar și în orașul aglomerat. Vorbea mult însă prefera să tacă despre cele mai importante lucruri…Se spune că lumea e rotundă, însă ea caută doar un colț de rai. Credea că a venit în viața ei să o facă fericită, dar nu, a apărut pentru ca ea să poată vedea cat de multe poate îndura un suflet și a aflat că foarte multe… Pot fi spuse multe despre ea și tot nu ar fi deajuns, fiindcă cuvintele sunt atît de mici, și ei îi este atît de dor…de ceva ce nu a avut niciodată…